Un om de afaceri de 63 de ani din localitatea suceveană Şcheia a apelat la poliţişti după ce a fost ameninţat cu moartea de doi indivizi care îi cereau taxă de protecţie. Oamenii legii au organizat un flagrant, iar şantajiştii au fost prinşi în timp ce luau o parte din banii ceruţi, adică 300 de lei.
„M-au ameninţat că dacă nu le dau banii, mă omoară. M-au ameninţat că-mi distrug familia, că-mi dau foc la casă„, a declarat afaceristul.
Patronul din Suceava se ocupă cu tranzacţii de terenuri.
„Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată că de circa 10 zile un tânăr de 34 de ani şi un alt bărbat de 44 de ani îi solicită sume de bani pentru a nu avea probleme şi a-i asigura protecţia. Poliţiştii au desfăşurat activităţi investigative şi au organizat activităţi de prindere în flagrant, în parcarea unei zone comerciale din Suceava„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Cei doi bărbaţi s-au ales cu dosar penal pentru şantaj.