Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Poliţiştii din Congo, instruiţi de un botoşănean

Un fost ofiţer de poliţie din Botoşani, care lucrează, acum, pentru Guvernul Marii Britanii, participă la misiuni de  instruire a poliţiştilor din Republica  Democrată Congo. Coordonator al unui proiect derulat de britanici, botoşăneanul Gelu Graur a predat cursuri la peste 2.500 de oameni ai legii din fostul Zair.

Gelu Graur a plecat în Congo în urmă cu aproape patru ani, pe 13 februarie 2010, într-o misiune a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care avea ca scop sprijinirea populaţiei civile pe fondul numeroaselor conflicte armate provocate de grupările de rebeli.

El era atunci inspector principal la Inspectoratul Judeţean de  Poliţie din Botoşani, iar, o dată ajuns în Congo, a fost pus să dea piept direct cu sălbăticia africană.

„Am fost trimis direct în junglă, într-una din cele mai ciudate şi periculoase zone din Congo„, mărturiseşte Gelu Graur.

La un an şi două luni, în urma unei misiuni pe care poliţiştii ONU au derulat-o împreună cu Ambasada Marii Britanii la Kinshasa, i s-a propus de către un diplomat britanic să lucreze pentru Marea Britanie, ca şi consultant civil în proiecte privind reforma Poliţiei din Congo.

A fost dificil să aleg. Ei mi-au deschis ochii, spunându-mi că îmi oferă carieră şi că o misiune de genul celei în care mă aflam este efemeră. Am ales să lucrez pentru ei şi să demisionez din Poliţie„, explică Graur.

De la lună la lună, fostul poliţist român, care are acum doar 34 de ani, a câştigat nu doar bani, ci şi respectul britanicilor care îl angajaseră. El a lucrat şi lucrează în echipe formate din englezi, spanioli, canadieni, belgieni, francezi şi congolezi, devenind, de curând, coordonator al unui proiect privind instruirea poliţiştilor din Capitala Congo-ului, Kinshasa, care are 12 milioane de locuitori), dar şi din Matadi, Kananga sau Bukavu, oraşe cu peste un milion de oameni.

Pe lângă franceza şi engleza pe care le vorbeşte fluent, Gelu Graur a fost nevoit să înveţe şi lingala, limba tradiţional congoleză.

Misiunea sa nu este deloc uşoară. Nu doar distanţa faţă de familie şi casă îl macină, ci şi sărăcia lucie care îl înconjoară, dar şi sistemul social extrem de precar.

Congo, o ţară cu 78 de milioane de locuitori, de zece ori mai mare decât România, nu are decât două linii de cale ferată, are drumuri de pământ şi un sistem educaţional la pământ. Fluviul Congo, care străbate această ţară africană, are 4.400 de metri (al doilea ca lungine din Africa), nu are decât un singur pod.

Există foarte mulţi poliţişti care nu ştiu să scrie şi să citească. Nu există sistem de învăţământ, ci doar nişte şcoli belgiene şi britanice”, spune Gelu Graur.

Salariul unui poliţist  este 48 de dolari, în condiţiile în care o pâine costă aproape cinci dolari, iar un kilogram de salam 21 de dolari.

Populaţia de rând nu mănâncă pâine, ci fou- fou, un fel de mămăligă mai tare făcută din făină de manioc. Cei mai mulţi dintre congolezi nu cunosc nici mirosul salamului, dar mai ales gustul„, povesteşte Graur.

Gelu Graur mai are contract pentru nouă luni cu Marea Britanie, cu posibilitatea de prelungire. El vrea, însă, să revină în România, pentru un proiect ambiţios pe care vrea să îl deruleze.

Pasionat de muzică, fostul poliţist vrea să participe la următoarea ediţie a Vocii României, iar apoi să facă o carieră muzicală alături de trupa sa, Stilton.

Lăsați un comentariu

*