Un bărbat de 55 de ani a fost condamnat, sâmbătă, de magistraţii Tribunalului Iaşi la şase ani de închisoare pentru tentativă de omor. Corneliu Luca a înjunghiat, în luna noiembrie a anului trecut, un pompier care venise să-i stingă casa incendiată.
Luca s-a dus beat la socri, în Popricani şi le-a dat foc la casă considerându-i vinovaţi de divorţul său de fiica lor. Când pompierul venise să stingă flăcările, bărbatul l-a înjunghiat, iar acesta a rămas cu probleme locomotorii.
Corneliu Luca a fost de asemenea obligat de instanţă să achite daune de 22.000 de lei pompierului pe care l-a înjunghiat. Sentinţa nu este definitivă.
Sursa: IasiNews