Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

 

Încă șase persoane, cercetate penal de DNA, în scandalul APIA Suceava. Printre ei un director, un șef serviciu și un fost primar

audieri-apia-300x225Procurorii Serviciului teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus, miercuri, începerea urmăririi penale și instituit măsura controlului judiciar față de alți patru funcționari de la Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava. Este vorba de directorul executiv al APIA Suceava, Eugen Mogoș, șeful Serviciului măsuri specifice, Lya Chiriac, consilierul Melania Ionela Blanariu, dar și consilierul superior Nicoleta Cheler. De asemenea, aceleași măsuri au fost luate și față de fostul primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc, Constantin Gabriel Șerban, dar și față de inspectorul Lucian Ciobanu de la Direcția Sanitar Veterinarăp și pentru Siguranța Alimenmtelor Suceava.

Măsura survine în urma perchezițiilor efectuate pe  4 iunie 2014 în 13 locații situate în municipiul București, județele Suceava și Dâmbovița.

Eugen Mogoș este suspectat că a săvârşit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, în formă continuată, iar Lya Chiriac este acuzată de acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, în formă continuată, dar și de dare de mită.

Melania Ionela Blanariu este suspectată că ar fi săvârșit infracțiunile de acordare de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în formă continuată; abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, în formă continuată, iar Nicoleta Cheler de acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, în formă continuată și abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, în formă continuată.

La rândul său, fostul primar Constantin Gabriel Șerban este acuzat de complicitate la comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată și abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, în formă continuată.

Totodată, Lucian Ciobanu este suspectat căp a săvârşit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, în formă continuată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Eugen Mogoș, Lya Chiriac, Ionerla Melania Blanariu, Nicoleta Chelariu și Lucian Ciobanu trebuie să respecte următoarele obligații:
a)să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;
c)să nu părăsească localitatea de domiciliu decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz;
d)să nu se apropie de suspecții și inculpații din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;
e) să nu exercite profesia, meseria şi funcţia, sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;

În plus, lui Lucian Ciobanu și Melania Ionela Blanariu li s-a interzis să se deplaseze la sediile APIA Central Bucureşti sau APIA – CJ Suceava.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, fostul primar de Câmpulung trebuie să respecte următoarele obligații:
a)să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;
c)să nu părăsească localitatea de domiciliu decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz;
d)să nu se apropie de suspecții și inculpații din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;
e) să nu se deplaseze la sediile APIA Central Bucureşti, APIA – CJ Suceava, DSVSA Suceava sau sediul Asociației Piatra Șoimului;

Inculpaților li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Lăsați un comentariu

*