Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

 

Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, ridicat de procurorii DNA. Două angajate ale CJ, reţinute

Cristian-Adomnitei-213x300Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, a fost ridicat, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în timp ce se afla în trafic, în municipiul Iaşi. El a fost dus la audieri alături de alţi doi angajaţi ai instituţiei: Teodora Jinga, şefa Direcţiei de Proiecte Europene, din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi şi Ioana Raţă, de la acelaşi departament. Cele două angajate ale Consiliului Judeţean Iaşi, Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, au fost reţinute pentru 24 de ore, de către procurorii DNA Iaşi, pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă, în dosarul în care este audiat şi şeful instituţiei. De asemenea, a fost reţinută şi Letiţia Popa, care este administratorul firmei „Laser Co” SRL.

Reamintim că pe 15 aprilie, procurorii DNA au făcut 21 de percheziţii, dintre care 19 la Consiliul Judeţean Iaşi, în birourile unor directori ai Direcţiei Economice, Serviciului Financiar Contabil şi Direcţiei Achiziţii, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie şi fals, care ar fi fost comise în perioada 2013-2015.

Potrivit Mediafax, faptele cercetate de către procurori vizează acordarea unui contract, prin procedura „cerere de ofertă”, societăţii Laser Co SRL Iaşi.

Contractul, în valoare de 340.000 de lei, pentru servicii de promovare a judeţului Iaşi, semnat în 27 septembrie 2013, presupunea 16 repere şi avea durata maximă de execuţie de trei luni de la data semnării. În caz de executare cu întârziere, prestatorul putea fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din contravaloarea serviciilor rămase de executat, au precizat sursele citate.

Suma ar fi fost achitată firmei, iar procesul-verbal de recepţie ar fi consemnat că totul este în regulă calitativ şi cantitativ, deşi în cele trei luni ar fi fost predate doar 11 din cele 16 repere de promovare. Auditul intern al CJ ar fi sesizat neregulile, iar acest aspect i-ar fi fost adus la cunoştinţă lui Cristian Adomniţei.

Preşedintele CJ Iaşi ar fi fost însă nemulţumit de constatările auditului intern şi ar fi ameninţat că „va lua măsuri drastice dacă ceea ce a constatat auditul ajunge la cunoştinţa publicului şi în presă”, au arătat sursele citate. Acţionarii firmei Laser Co SRL sunt Elena şi Gabriel Popa, finii primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita (PSD).

 

 

Lăsați un comentariu

*