Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

 

Consilieri ai Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Iaşi, puşi sub control judiciar

dna iasiProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 09 iulie până la data de 06 septembrie, față de Dumitru Gică şi Adriana Anca Acojocăriţei, consilieri în cadrul A.F.I.R. – Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită,Vasile şi Gheorghiţa Mercaş, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: dare de mită (3 infracțiuni) și folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, dar şi Nicu Irinel Ciauşu cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Începând din anul 2011, inculpatul Ciaușu Nicu Irinel a depus la A.F.I.R. – Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași mai multe documente în care a menționat în mod nereal că este beneficiarul proiectului întocmit în numele Întreprinderii individuale “Ciaușu Nicu Irinel”, în baza cărora a obținut în cadrul măsurii 112 – Instalarea tânărului fermier, o finanțare în valoare de 10.000 euro. În realitate, beneficiarii reali ai acestui proiect erau inculpații Mercaș Vasile și Mercaș Gheorghița.
La data de 23 ianuarie 2015, inculpații Dumitru Gică și Acojocăriței Adriana-Anca, în calitate de consilieri în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași, cu ocazia unui control efectuat la ferma respectivă situată în localitatea Moșna, județul Iași, au pretins și primit suma de 400 de lei fiecare, de la inculpații Mercaș Vasile și Mercaș Gheorghița, pentru ca aceștia să nu constate eventuale nereguli.
Cu ocazia efectuării controlului, cei doi consilieri au ridicat mai multe documente, printre care și Registrul Jurnal de Încasări și Plăți și Registrul Inventar.
În data de 26 ianuarie 2015, inculpatul Dumitru Gică, i-a cerut inculpatei Mercaș Gheorghița să depună documentele menționate mai sus la Administrația Finanțelor Publice a Comunei Răducăneni și să le înregistreze cu o zi înainte sau cel mai târziu în ziua în care a fost efectuat controlul ferma respectivă (23.01.2015), lucru pe care aceasta din urmă l-a și făcut, ulterior depunând acele documente la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare ( în cazul inculpatului Ciaușu Nicu-Irinel),
e) să nu depășească limita teritorială a județului Iași, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent (în cazul inculpaților Acojocăriței Adriana-Anca, Dumitru Gică, Mercaș Vasile și Mercaș Gheorghița),
f) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea,
g) să nu desfășoare activitatea sau însărcinarea în îndeplinirea căreia se presupune că a comis fapta pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv aceea de consilier în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași în cazul inculpaților (în cazul inculpaților Acojocăriței Adriana-Anca și Dumitru Gică).

În caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Lăsați un comentariu

*