Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

 

Tragedie! Accident cu un mort și doi răniți la Iași

Foto: Ziarul de Iași

Foto: Ziarul de Iași

Un accident mortal a avut loc, vineri dimineață, pe  Calea Chişinăului din municipiul Iaşi. Adrian C., de 23 de ani, din Iaşi în timp ce conducea un autoturism pe Calea Chişinăului din municipiul Iaşi, dinspre Tomeşti către mun. Iaşi, pe fondul vitezei excesive, a intrat în coliziune cu un ansamblul de vehicule format din semiremorca şi cap tractor care se afla oprit pe banda unu de circulaţie.

În accident, șoferul și o tânără de 22 de ani aflată pe bancheta din spate a mașinii au fost răniți și transportați la spital, iar o tânără de 26 de ani din municipiul Iași, Alexandra B., care stătea pe locul din dreapta față a murit.

Autoturismul implicat in accident a fost avariat în proporţie de 80 %, fiind necesara intervenţia lucrătorilor din cadrul I.S.U. pentru scoaterea victimelor din masina.

Conducătorul auto, C. Adrian, nu a putut fi testat alcoolscopic, la spital fiindu-i recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Lăsați un comentariu

*