Gheorghe Ștefan a fost condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare, de Curtea de Apel București, în dosarul privind finanțarea PDL.
Gheorghe Ștefan a fost condamnat de Tribunalul București, pe 13 ianaurie 2017, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare în dosarul privind finanțarea PDL. Fostul primar din Piatra Neamț a contestat decizia la Curtea de Apel București, care a decis, pe 20 aprilie, să mențință condamnarea dictată inițial.
Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 165.000 de euro de la Gheorghe Ștefan, fiind menținut sechestrul până la concurența sume de 235.000 de euro.
Potrivit procurorilor, faptele de care este acuzat Gheorghe Ștefan au fost comise în perioada 2009 — 2012.
„Inculpatul Ștefan Gheorghe, în calitate de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, în scopul obținerii de sume de bani atât pentru sine, cât și pentru partid, și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană”, se menționează în comunicatul DNA.
Conform aceleiași surse, Gheorghe Ștefan i-a spus persoanei numite prin influența sa că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie doar dacă îi vor fi atribuite societății reprezentate de un om de afaceri din anturajul său o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT. Prin încheierea contractelor în urma unor licitații trucate, directorul respectiv a transferat la partid o anumită sumă de bani, reprezentând un procentaj prestabilit.
„În paralel, inculpatul Ștefan Gheorghe i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma sa să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Blaga Vasile, trimis în judecată de procurorii anticorupție la data de 28 noiembrie 2016”, se mai arată în comunicat.