Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Bacău: Şocant! Vărul unui fotbalist şi-a anunţat sinuciderea pe Facebook

Caz şocant la Bacău, în satul Lilieci din comuna Hemeiuş. Marian Ardeleanu, un bărbat de 35 de ani, a luat o supradoză de pastile, apoi şi-a anunţat sinuciderea pe Facebook.  Sâmbătă seara, el a postat mai multe mesaje pe site-ul de socializare. Nimeni nu a crezut, însă, că bărbatul vorbeşte serios.

Care mă ştie, chemaţi salvarea, am luat 8888888888 peste 1.000 de pastile“.
„Care nu crede o să audă“.

La un moment dat, însă nişte prieteni l-au întrebat dacă vorbeşte serios şi au încercat să-i afle adresa pentru a suna la 112.  Ardeleanu a fost găsit de părinţii săi, dar aceştia au crezut că doarme. După câteva minute abia, şi-au dat seama că fiul lor nu se simte bine şi au chemat ambulanţa.

Bărbatul a fost dus de urgenţă, cu o ambulanţă,  la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bacău, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Bărbatul era deja mort.

La autopsie au fost găsite aproximativ 100 de pastile. Nu se poate afirma deocamdată ce fel de medicamente erau, însă rezultatul analizelor va veni în aproximativ zece zile“, a declarat Marcel Bădără, şeful Serviciului de Medicină Legală din Bacău

Marian Ardeleanu este vărul unui fost fotbalist din Bacău, Vasile Ardeleanu. Potrivit rudelor, el a fost diagnosticat cu ciroză în urmă cu mai mulţi ani şi suferea mult din cauza stării sale de sănătate. Înmormântarea acestuia va avea loc joi, de la ora 11.00, la cimitirul din satul Lilieci.

Lăsați un comentariu

*