Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

 

Descinderi ale procurorilor DNA la sediile DSV şi APIA din Suceava

imagini-DIICOT-mascatiPercheziţii, miercuri dimineaţă, la sediile Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) şi Agenţiei pentru Intervenţii în Agricultură (APIA) din Suceava. Procurori, jandarmi şi mascaţi au descins în sediile celor două instituţii, dar şi în locuinţa unui director adjunct al APIA, Delia Munteanu.

Un număr de 20 de persoane urmează să fie aduse la audieri, printre acestea, un ofiţer de poliţie din Suceava, dar şi un medic veterinar din Horodnic, Niculai Toma.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție de către funcționari publici, cu funcții de conducere în plan local și oameni de afaceri.
În cursul dimineții, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 13 locații situate în municipiul București, județele Suceava și Dâmbovița, din care 5 sunt sediile unor instituții publice și persoane juridice.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni legate de admiterea la plată a unor cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic, unor peroane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri, ce nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.

Potrivit procurorilor DNA, pentru obţinerea ilegală de subvenţii în domeniul zootehnic, doctori veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) Suceava, în complicitate cu doctori veterinari concesionari, au înfiinţat exploataţii fictive de creştere a animalelor pe numele a diverşi fermieri, le-au înregistrat în Registru Naţional al Exploataţiilor şi în Baza Naţională de Date a ANSVSA, în vederea obţinerii pe nedrept de la APIA Suceava a primelor care se acordă producătorilor agricoli în cadrul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic (PNDC). Pentru îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate au fost modificate de respectivii doctori veterinari, în Baza Naţională de Date a ANSVSA – SNIIA, data înfiinţării exploataţiilor sau a mişcărilor de animale, în unele cazuri fiind utilizate exploataţii virtuale.
Astfel au fost solicitate/acordate în cursul anului 2013, subvenţii cu încălcarea legii şi s-au obţinut pe nedrept, fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene într-un număr de 246 dosare de acordare a sprijinului financiar (exploataţii agricole, asociaţii zootehnice şi întreprinderi familiale cu acest domeniu de activitate), precum şi unor parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava, ce nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice (în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013 un număr de 213 dosare de subvenţii pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava).

În aceste condiţii, angajaţii APIA Suceava au acceptat ca cererile de acordare a subvenţiei să fie depuse şi semnate în locul fermierilor de doctorii veterinari, nu au solicitat ca la dosar să fie ataşate documentele prevăzute de normele APIA, nu au verificat îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi nu au efectuat verificarea corectă a dosarelor conform obligaţiilor legale ce le revin (OUG 125*/2006), pentru a constata că titularii acestor exploataţii nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, fapt ce ar fi condus la neacceptarea cererilor şi neacordarea subvenţiilor solicitate. Aceasta, în condiţiile în care activitatea infracţională a acestor medici veterinari concesionari a fost protejată de conducerea DSVSA Suceava, prin neluarea măsurilor de verificare şi control cu privire la numeroasele sesizări formulate şi depuse pe parcursul anului 2013 la această instituţie. În astfel de împrejurări au fost depuse 239 cereri de subvenţii în domeniul zootehnic. Pentru o parte din aceste dosare, aprobarea cererilor a fost stopată ca urmare a verificărilor iniţiate şi solicitate de DNA ST Suceava şi nu ca urmare a constatărilor proprii a angajaţilor APIA CJ Suceava.

Totodată, aceiaşi funcţionari publici de la APIA CJ Suceava au gestionat defectuos dosare de acordarea a sprijinului financiar pe suprafaţă de teren, pentru cunoştinţe sau persoane cu funcţii politice, fiind aprobate cereri pentru entităţile economice administrate şi reprezentate de aceştia din urmă. Astfel, pe baza unor documente conţinând date nereale, reprezentanţii acestor asociaţii au solicitat şi au obţinut, pe nedrept, fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi de la bugetul de stat pentru campaniile agricole 2010 -2013.

Având în vedere cercetările efectuate de DNA ST Suceava începând cu luna decembrie 2013, reprezentanţi ai APIA Suceava şi APIA nivel central au făcut o serie de demersuri astfel încât să facă dificile acţiunile de control ale persoanelor/institiţiilor abilitate ori au încercat să transfere responsabilitatea pentru prejudiciu, exclusiv în sarcina solicitanţilor subvenţiilor. De asemenea, în acelaşi context, medicii veterinari concesionari au falsificat documente pentru a induce în eroare echipele de control, i-au instigat pe fermieri la mărturie mincinoasă referitor la faptul că au deţinut animalele pentru care au fost depuse cereri de subvenţie, dar că între timp le-au tăiat şi consumat.

În cauză s-a dispus începerea şi apoi extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor:
-acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei,
-abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
-înşelăciune,
-dare de mită,
-luare de mită,
-spălare de bani,
-folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii Suceava şi de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Sursa: SuceavaNews

Lăsați un comentariu

*