Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Medicul viitorului, un prototip construit de un elev din Botoşani

Constantin Voiniciuc, initiator proiect Robo HandUn elev din Botoşani a câştigat premiul special acordat unui proiect de astronomie finanţat prin Programul educaţional Tech School, iniţiat, în 2012, de UPC România. Constantin Voiniciuc a fost desemnat marele câştigător al primei ediţii Tech School graţie proiectului mâinii bionice “Robo Hand.

Prin amplificarea forţei şi controlului mâinii robotice, Constantin Voiniciuc poate determina transformări la nivelul chirurgiei româneşti, mâna robotică putând fi un prototip utilizat pe scară largă în operaţiile de extremă precizie şi în domeniul telemedicinei în intervențiile de la distanţă.

Premiul de 7.000 de euro pe care l-a câştigat îl va ajuta pe Constantin Voiniciuc, elev în clasa a XII-a în Botoşani, să dezvolte şi să implementeze o versiune avansată a prototipului la care lucrează deja din timpul competiţiei.

El va beneficia şi de o excursie într-o tabăra organizată de NASA.

Cred că odată cu Tech School, copiii din România nu mai trebuie doar să viseze la următoarele invenţii. Platforma, mentorii, comunitatea formată şi acum, cei 4 câștigători sunt tot atâtea motive pentru ca ei să înceapă să imagineze şi să creeze cu adevărat tehnologii care să ne impacteze viaţa din prezent şi să ne determine să ne gândim la cum va arăta viitorul datorită lor”, declară Aurora Simionescu, Einstein Fellowship la Stanford / NASA.

Tech School are la bază o competiție pe 3 arii ale tehnologiei – programare, robotică și astronomie. În această competiţie au participat copii de gimnaziu şi liceu care şi-au înscris pe platforma TechSchool.ro ideile despre cum pot schimba viaţa de zi cu zi a oamenilor prin tehnologie. Ei au concurat pentru 4 premii, 3 dintre acestea constând în implementarea propriilor proiecte, premiul special fiind participarea în tabăra de vară pentru elevi organizată de NASA.

Competiția de proiecte din cadrul programului educaţional Tech School a beneficiat de un juriu internaţional în cadrul căruia au analizat fezabilitatea şi ingeniozitatea proiectelor oameni de ştiinţă români, mentori în cadrul programului, precum Adrian Stoica – Advanced Robotics Research la NASA/JPL, Aurora Simionescu – Einstein Fellowship Research, Stanford/NASA, Adrian Buzatu – cercetător în cadrul proiectului Atlas la CERN, Cătălin Buliga – CTO al UPC România și Alin Jderu, multiplu premiat în cadrul concursurilor internaţionale de robotică.

.

Lăsați un comentariu

*