Elevii botoşăneni au reuşit să acumuleze în doar două săptămâni de şcoală aproape 115.000 de absenţe. Potrivit unei situaţii prezentate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în luna ianuarie au fost înregistrate 114.637 absenţe, din care 44.357 au fost motivate.
Cei mai chiulangii sunt elevii de liceu. În luna ianuarie, liceenii au avut peste 66.000 absenţe. În învăţământul gimnazial, au fost peste 37.000 absenţe, în timp ce în învăţământul primar au fost peste 9.000 absenţe.
“A fost şi o perioadă în care ne-am confruntat cu vreme nefavorabilă, astfel încât mulţi copii au ajuns mai târziu la şcoală. Trebuie să înţelegem că la nivelul şcolilor se vor motiva absenţele elevilor care nu au putut ajunge la şcoală din cauza drumurilor“, a precizat Mihaela Huncă, inspector general al IŞJ.
În şcolile din judeţul Botoşani învaţă 62.086 de elevi, din care peste 7000 fac naveta.