Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Cel mai mare mucenic din lume, pregătit la Bucureşti de o cofetărie din Botoşani

Cel mai mare mucenic moldovenesc din ţară şi din lume, cu o lungime de peste trei metri, a fost pregătit sâmbătă, în Piaţa Pipera, de o cofetărie din Botoşani.
Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Târgului Mucenicilor, care ţine până duminică, în Piaţa Pipera, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor 40 de Mucenici. Patru bucătari au întins peste trei metri de aluat şi au folosit două kilograme de nucă şi câteva borcane de miere. Aluatul a fost făcut din zece kilograme de făină. Chiar şi cu aceste dimensiuni impresionante, bătaia pe mucenicul uriaş a fost mare. Silvia Lungu, din localitatea Tocileni, judeţul Botoşani, unul dintre bucătarii care au preparat cel mai mare mucenic din lume susţine că reţeta este una tradiţională şi este nevoie de ingrediente 100% naturale pentru ca totul să iasă perfect.

„Am folosit făină-10 kg, 4 kg de zahăr, 50 de ouă, 150 g de sare, 500 de grame de drojdie, unt – 2 kg, lapte 2 kg, miez de nucă-4 kg şi 2 kg de miere de albine”, a declarat botoşăneanca Silvia Lungu.

La sfârşit, uriaşul mucenic a fost uns cu miere si cu nucă şi a fost impărţit trecătorilor, in memoria celor 40 de mucenici martirizaţi în numele lui Hristos.

Deşi a avut dimensiuni uriaşe, măsurand nu mai puţin de trei metri, mucenicul s-a terminat în doar trei minute.

Lăsați un comentariu

*