Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Tenorul din Suceava, „cel mai frumos moment” de la „Românii au talent”

Sorin Ursan, în vârstă de 41 de ani, a fost una dintre revelaţiile sezonului la „Românii au talent”, vineri seara, la Pro TV. Sau, după cum a spus chiar Andi Moisescu, una dintre revelaţiile emisiunii. „Cred că este cel mai frumos moment al serii”, a exclamat juratul la finalul reprezentaţiei celui care acum i se spune Pavarotti de Suceava.

Juristul a apărut pe scenă, povestind, iniţial, despre talentul său la desen. A sfârşit prin a cuceri publicul cu vocea sa, interpretând aria „Nessun Dorma”, de Puccini, în timp ce pe hârtie schiţa portretul compozitorului. „Acestea sunt momentele în care sunt cea mai fericită că sunt jurată. Un talent extraordinar”, a spus Andra, care a aplaudat în picioare în timpul piesei.

Pentru concurentul de la „Românii au talent” nu a fost nicio surpriză, în schimb. Cântă de când se ştie, doar că viaţa l-a forţat să aleagă o meserie practică.

Sorin Ursan s-a născut pe 27 noiembrie 1972, în Rădăuţi, fiind cel mai mare din patru fraţi. Şi-a petrecut copilăria în satul natal Clit din comuna Arbore, judeţul Suceava.

A început să deseneze de la vârsta de 3 ani, îşi aduce aminte cu plăcere poveştile despre perseverenţa sa de la o vârstă timpurie. Dar pasiunea pentru muzică s-a resimţit acut pentru juristul sucevean. „Moşul mi-a adus o trusă de traforaj cu ajutorul căreia mi-am construit o vioară, cutia de rezonanţâ din şendrila care era închisă pe margine cu o fâşie de tablă luată pe ascuns din podul casei (tabla era pusă de tata, în pod, între şendrilele care mai scăpau apa de la ploi), gâtul viorii era confecţionat dintr-o bucată de creangă mai groasă de alun pe care era prinsă o bucată de şindrilă, corzile erau din aţă, iar arcuşul dintr-o nuia subţire. Cu acel traforaj am construit, tot din şindrila tatii, minichitară, minitobe din conserve, etc, având o formaţie cu fraţii mei”, îşi aminteşte Sorin.

Bunicul său, Ştefan, un fost dulgher, a văzut chinurile nepotului său şi l-a ajutat construindu-i o vioară. „A fost cel mai frumos cadou al copilăriei mele. Vioara o păstrez şi acum ca amintire şi moştenire de la bunicul Ştefan”, mărturiseşte concurentul de la „Românii au talent”.

Cu desenul continua în paralel. „Desenam în acuarele, în pastel color, creion, aproape toate figurile din manualele de istorie, română, din cărţile de la bibliotecă, chipul bunicului când venea la mine, chipurile părinţilor, rudelor şi musafirilor. Pictam şi peisaje, animale, maşini, de toate. Însa potretul mă instiga”, povesteşte Sorin.

A continuat să cânte prin diverse formaţii, la anumite ocazii, evitând întrebările familiei despre viitoarea sa carieră, dorind să continue cu amândouă, în ciuda insistenţelor părinţilor. Şi-a cumpărat saxofon şi a început să cânte şi la acest instrument. „Am cântat şi muzică populară, de petreceri, folk, rock-and-roll, imitându-l pe Elvis. În liceu, activam ca baterist, chitarist la chitara armonie, vocalist şi uneori la chitară bass în formaţia înfiinţată în comuna Arbore de tinerii de acolo, care se chema Favorit”, povesteşte Sorin.

Ruptura a avut loc când tânărul muzician a plecat la Facultatea de Drept, din Iaşi, fiind alegerea sa practică pentru viitorul său. Atunci şi-a dat seama că vocea sa poate atinge note mai înalte decât ceilalţi. „În timpul în care am fost cu formaţia, am sesizat că, spre dimineaţă, vocea fiindu-mi încălzită, puteam să iau cu uşurinâă acute, fără să realizez atunci despre ce este vorba. La aceste acute, organismul intra într-o rezonanţă plăcută şi starea mea era deosebită”, spune Sorin.

A fost o arie anume care i-a deschis apetitul pentru totdeauna pentru muzica clasică. „Era emisiunea realizată de dl Sava (Iosif – n.r.), iar în deschidere era difuzată celebra arie a lui Canio din opera «Paiaţe», de R. Leoncavallo, interpretată, dacă nu mă înşel, de tenorul Beniamino Gigli. Această arie celebră a declanşat în mine, definitiv, dragostea pentru muzica clasică. Munca a fost titanică, cu multe suişuri, coborâşuri şi piedici, dar mi-am dorit să reuşesc şi să nu mă las învins”, a spus Sorin Ursan.

Sorin Ursan este căsătorit cu Ioana, din 1998, cu care are împreună două fetiţe, Teodora (11 ani ) şi Elena-Ioana (7 ani). „Soţia are două profesii: este inginer şi economist şi lucrează ca inspector. Are o cultură bogată în domeniul muzicii. Îi place să deseneze. Sunt foarte fericit că partenera mea de viaţă rezonează cu mine pe această filieră”, povesteşte concurentul.

Cele două fetiţe sunt cele mai mari comori ale vieţii mele şi raţiunea mea de a fi, după Divinitate. Teodora este elevă la Colegiul de Muzică din Suceava, în clasa a 5-a, şi studiază pianul şi chitara, este o fire foarte artistică , sensibilă şi analitică, iar Elena-Ioana este tot o fire artistică, veselă şi are un dar deosebit de a sări în ajutor atunci când vede că este nevoie. Ea are probleme medicale, având diagnosticul de parapareză spastică, motiv pentru care urmează tratamente medicale de recuperare”, spune Sorin. Este, de altfel, şi unul dintre motivele pentru care bărbatul a ales să participe la cea de-a treia ediţie a concursului „Românii au talent”. 

Sursa : Adevarul

Lăsați un comentariu

*