Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Doi băcăuani au făcut senzaţie la „Românii au talent”

Doi tineri din judetţul Bacău au ridicat sala în picioare la show-ul “Românii au talent” după ce vineri au primit câte trei de “Da” din partea juraţilor Andi, Andra şi Mihai Petre.
Primul care a uimit juriul a fost Ştefan Orheanu din localitatea Comăneşti, judeţul Bacău. La doar 12 ani, tânărul a dansat un dans irlandez cum nu a mai fost pe scena show-ului.
“Bravo, Ştefane! Mi-ai plăcut foarte mult!”, a exclamat Andi, după prestaţia tânărului.

“Îţi merg foarte bine picioarele. Se vede că munceşti foarte mult şi că ai talent. Mi-a plăcut foarte mult. Bravo!”, a spus şi Mihai Petre.

Cel de-al doilea băcăuan care a demonstrat că talentul vine din Bacău este Cosmin Berzintu, de 17 ani. Adolescentul, care s-a prezentat îmbrăcat într-un stil tineresc, cu o cămaşă şi o pereche de blugi, dar şi cu cercel în ureche, i-a lăsat cu gurile căscate pe toţi cei prezenţi în sală când a început să interpreteze o piesă de operă.

“O astfel de voce este specială! Trebuie să-i preţuim pe aceşti oameni, a declarat Mihai Petre.

“Îmi doresc ca talentul tău să meargă până în finală”, a spus Andra.

“Bravo! Ai readus pielea de găină în juriu. Mă bucur că îmi dai ocazia să spun Da”, l-a felicitat pe tânăr şi Andi.

Lăsați un comentariu

*