Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Regele micilor din Botoşani vinde de 4 milioane euro pe an

Doly-Com Botoşani, companie controlată de omul de afaceri Iulian Căzăcuţ, a vândut anul trecut mici de 4 milioane de euro, acest segment acoperind 3% din rulajul total al procesatorului de carne.

Am vândut anul trecut 1.800 de tone de mici în caserole de 500 de grame sau de 1 kilogram. Livrările s-au făcut către companiile din retailul modern. Estimez că suntem în topul primilor cinci producători de mici“, spune Căzăcuţ.

 Vânzările de mici din retailul modern s-au ridicat anul trecut la aproximativ 16.000 de tone, respectiv afaceri totale pe acest segment de aproximativ 53 milioane de euro, potrivit unor estimări ale ZF.  Potrivit acestor date, Doly-Com ar avea o cotă de piaţă de 11% în volum şi de 7,5% pe segmentul vânzărilor de  mici din România. Printre cei mai mari jucători pe acest segment sunt Elit Cugir, CrisTim sau Agricola Bacău.

 Căzăcuţ a fost până de curând o prezenţă discretă în business, el întrând în lumina reflectoarele după ce compania sa a fost acuzată şi disculpată ulterior în scandalul „cărnii de cal“. Pentru acest an Doly-Com, procesator cu 300 de angajaţi, şi-a bugetat afaceri de 33,9 mil. euro, în stagnare faţă de 2012.

Sursa: Ziarul Financiar

Lăsați un comentariu

*