Un bărbat din judeţul Sălaj, în vârstă de 52 de ani, a fost adormit şi jefuit de o bătrână de 70 de ani, la Suceava.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, totul s-a întâmplat miercuri. Bărbatul de 52 de ani a sosit la Suceava cu trenul, în jurul orei 4:00. Când a coborât în Gara Burdujeni, în staţia de autobuz din faţa staţiei CFR a fost abordat de o femeie de 70 de ani, care i-a spus că se numeşte „Mariana” şi este din municipiul Bucureşti.
Cei doi au început să facă conversaţie, iar bărbatul i-a spus că este angajat la o firmă de construcţii şi că a venit la Suceava în interes de serviciu, urmând să plece în Germania.
Femeia i-a spus că a venit de la Bucureşti la Suceava, trebuie să vândă o locuinţă prin notariat şi urmează să încaseze banii.
Cei doi au făcut schimb de numere de telefon şi au hotărât să se reîntâlnească ulterior în cursul zilei, după ce fiecare îşi va rezolva problemele pentru care a venit la Suceava. În jurul orei 10.00, în autogara din centrul Sucevei s-au reîntâlnit şi s-au decis să închirieze o cameră la o pensiune din zonă. Barbatul îşi aminteşte că a băut dintr-un pahar pe care i l-a oferit partenera sa de ocazie, după care a adormit.
S-a trezit în jurul orei 23.00, însă „Mariana” dispăruse. Şi-a dat seama imediat că îi lipsesc banii pe care îi avea la el (50 de euro şi 280 de lei), telefonul mobil şi geaca, dar şi verigheta de pe deget. El a fost scos din cameră de administratorul pensiunii, care a declarat că femeia împreună cu care s-a cazat bărbatul a părăsit pensiunea în jurul orei 17:40, rugându-l să o ducă până la autogară şi să nu îl trezească pe bărbatul cu care s-a cazat, despre care a afirmat că ar fi fiul ei, întrucât este foarte obosit.
Bărbatul jefuit a sunat imediat la 112. Poliţiştii o caută acum pe bătrâna care l-a jefuit.