Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

 

Vaslui: Cinci copii chinuiţi de părinţi, luaţi de Protecţia Copilului

Cinci fraţi din localitatea Bălţaţi, cu vârste cuprinse între doi şi 12 ani, au fost preluaţi, vineri, în regim de urgenţă de Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui. Şi asta după au asistenţii sociali au descoperit că minorii erau înfometaţi şi neglijaţi grav de către părinţi.
Când au ajuns asistenţii pentru a prelua copiii, aceştia erau singuri în casă, tatăl fiind plecat într-o localitate din Galaţi, iar mama căuta ţigări prin sat.
„Este vorba de o neglijare gravă din partea părinţilor, cei cinci fraţi fiind nesupravegheaţi şi înfometaţi, fără a le fi asigurate nevoile de bază. De aceea, s-a impus scoaterea copiilor din acel mediu şi darea lor în plasament, în regim de urgenţă, la doi asistenţi maternali profesionişti din Vaslui şi Negreşti„, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Ionuţ Dănilă.
Asistenţii sociali au fost sesizaţi de acest caz de o soră vitregă a micuţilor, în vârstă de 19 ani, care are la rândul său un copil de câteva luni.

Lăsați un comentariu

*