Un echipaj de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) a plecat, sâmbătă după-amiază, spre localitatea Dorobanţi, comuna Nicşeni, unde un tânăr în vârstă de 26 de ani a murit înecat într-un iaz.
Cand au ajuns acolo, după aproape o oră de căutări, pompierii au scos trupul neînsufleţit al tânărului din apă. Acesta era la aproape trei metri de mal.
Se pare că botoşăneanul de 26 de ani s-a băgat în apă pentru a se răcori, însă nu a mai ieşit.
Câţiva localnici au văzut hainele pe mal şi au sunat imediat la 112.
Corpul tânărului a fost preluat de Medicina Legală.
Tragedie la Botoşani! Un tânăr a murit înecat
- 22 iunie 2013
- 52 vizualizări
- Fără comentarii