Un accident a avut loc, sâmbătă, în zona Pod de Piatră din municipiul Iaşi. Şoferul unui autoturism Opel, aflat sub influenta bauturilor alcoolice, s-a izbit cu maşina într-un Peugeot, care oprise în faţa lui ca să acorde prioritate de trecere unei alte maşini.
În urma impactului, două persoane din Peugeot au fost rănite şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii au început o anchetă în acest caz. Şoferul Opelului avea o alcoolemie de 1,45 mg/l alcool pur în aer expirat.