Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Vaslui: Bebeluş mort în timp ce era hrănit la spital. Poliţia a deschis o anchetă

Poliţiştii din Vaslui au deschis o anchetă după ce un bebeluş de doar două luni a murit la Spitalul de Urgenţă Bârlad în timp ce era hrănit cu lapte de o asistentă.
Micuţul se născuse prematur pe 20 mai şi a rămas internat la terapie intensivă în spital.Reprezentanţii Spitalului din Bârlad susţin că nu este vorba despre culpă medicală, însă s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor care au dus la moartea copilului.

Copilul a avut o problemă încă de la naştere, în sensul că în momentul în care era alimentat nu apărea şi reflexul opririi respiraţiei, astfel existând riscul aspiraţiei de lapte. Astfel, a apărut acea insuficienţă respiratorie în urma căreia, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, copilul a decedat. De aceea, în acest caz, nu putem spune că este vina cuiva, fiecare făcându-şi treaba corespunzător„, a declarat directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş.

Şi Direcţia de Sănătate Publică a deschis o anchetă în acest caz.

Lăsați un comentariu

*