Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Botoşani: Unul dintre cei mai buni profesori de matematică s-a stins din viaţă

Unul dintre cei mai buni profesori de matematică din judeţul Botoşani şi chiar din ţară, Ioan Ţicalo, s-a stins din viaţă, marţi după-amiază, la vârsta de 66 de ani. El a murit într-un spital din Bucureşti, în urma unei crunte boli care l-a măcinat.

Cuvintele nu există. A fost un profesor excelent. Moartea sa reprezintă o mare pierdere pentru matematica românească. Un profesor bine pregătit, exigent în primul rând faţă de el, fără compromisuri“, a declarat profesorul de matematică Artur Bălăucă.

Ioan Ţicalo a fost profesor la şcolile 10 şi 7 din Botoşani, fiind pensionar de aproape un an.

Domnia sa a reprezentat pentru cei care l-au avut dascăl și coleg un pedagog de excepție, un făuritor de iubitori de matematică și un colaborator de excepție. Astăzi și-a început drumul spre <acel loc luminos unde matematica se întâlnește cu poezia>. Suntem profund marcați de dispariția dumnealui și, în aceste momente, gândurile noastre se îndreaptă spre familia îndurerată“, au transmis membrii Filialei Botoşani a Societăţii de Matematică din România.

Lăsați un comentariu

*