Copiii din Vaslui care vor merge, în această toamnă, în clasa I nu vor beneficia de manuale gratuite. Părinţii celor peste 3.400 de elevi de clasa I din judeţul Vaslui vor fi nevoiţi să cumpere manualele pentru noul an şcolar. Şi asta pentru că Ministerul Educaţiei nu a reuşit să le tipărească. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui spun că profesorii sunt cei care vor trebui să cheltuie bani pe auxiliare, pentru a preda lecţiile care nu se regăsesc în vechile manuale. Pentru a-şi putea face temele acasă, însă, elevii vor avea nevoie de manuale, astfel încât vor trebui să le cumpere.
„Există o problemă la clasa întâi, în condiţiile modificărilor aduse la manualele şcolare. Învăţătorii se vor orienta după vechile manuale şi vor completa cu toate informaţiile care lipsesc în prezent. Învăţătorii sunt cei care trebuie să se pregătească, în primul rând, să-şi procure toate materialele necesare, astfel încât să poată preda la clasă. Părinţii nu sunt obligaţi să cumpere toate materialele auxiliare cerute la ore”, a declarat Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.
Părinţii vor fi nevoiţi să cheltuie numai pe materialele auxiliare şi rechizite în jur de 500 de lei.