Locuitorii comunei sucevene Vadu Moldovei au tras o sperietură zdravănă după ce un urs şi-a făcut apariţia într-un lan de porumb din sat. O femeie l-a văzut plimbându-se nestingherit şi şi-a alertat vecinii, care au chemat autorităţile.
„Eu am venit să dau la porci şi când am luat găleţile el, ursul, se uita la mine. M-am speriat şi am plecat şi am anunţat vecinul de alături. Apoi, cum stăteam cu nişte vecini a ieşit din partea cealaltă„, a declarat femeia.
La scurt timp după apariţia autorităţilor, ursul a fugit în pădure.
Acesta este cel de-al doilea urs care îşi face apariţia în ultimele zile la Suceava. În urmă cu câteva zile, un astfel de animal i-a speriat pe localnicii din Fălticeni, plimbându-se nestingherit prin curţile lor.