Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Ce avere a strâns preotul din Bacău care a descoperit „SFÂNTA ŞPAGĂ”

Preotul Penitenciarului Bacău a fost arestat preventiv, săptămâna trecută, după ce a fost prins cu telefoane mobile pentru deţinuţi şi cu mită de la familiile acestora. „ring” a aflat ce proprietăţi a adunat părintele în ultimii ani. Duhovnic de mai bine de 10 ani al puşcăriaşilor din Bacău, Octavian Bălan a fost prins, la sfârşitul săptămânii trecute, cu patru telefoane mobile sub sutană, pe care urma să le dea unor deţinuţi.
Asupra sa, anchetatorii au găsit şi 800 de lei, de la rudele puşcăriaşilor. Preotul a primit interdicţia de a mai sluji până la pronunţarea unei hotărâri definitive în dosarul în care este anchetat pentru luare de mită şi pentru introducere de bunuri interzise în penitenciar. Vilă de 180 mp construită acum trei ani Soţia părintelui Octavian Bălan este consilier superior în cadrul unei instituţii publice importante. Potrivit declaraţiei de avere pe care a completat-o anul acesta, ea şi preotul reţinut pentru luare de mită şi-au cumpărat, în 2005, un apartament de 70 de metri pătraţi, iar în 2010 şi-au construit o vilă de 180 de metri pătraţi. Mai mult, preotul deţine pe numele său şi un teren intravilan de 500 de metri pătraţi, cumpărat în 2006, dar şi un autoturism.
Părintele a câştigat bani şi din „imobiliare”. Mai precis, în 2010 şi în 2011, a obţinut 17.500 de euro din vânzarea a două case, dintre care una moştenită de la părinţii săi. Îşi „ascunde” proprietăţile? Terenul pe care l-a cumpărat în 2006 nu se regăseşte însă şi în declaraţia de avere din acest an a preotului Octavian Bălan, nici la rubrica în care trebuiau specificate bunurile deţinute, nici la cele înstrăinate. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu un teren agricol de 4.750 mp, moştenit în 2005, care figurează doar în declaraţia sa de avere din 2010, apoi a „dispărut”. Bani şi din chirii După cum specifică în ultima sa declaraţie de avere, preotul a obţinut, anul trecut, în jur de 13.000 de lei din închirierea apartamentului pe care îl deţine, împreună cu soţia, în Bacău. De asemenea, veniturile salariale ale celor doi soţi, care au şi doi copii, s-au ridicat la aproximativ 53.000 de lei. Însă părintele are datorii de aproximativ 42.500 de euro la bancă. penitenciar.
Potrivit anchetatorilor, preotul primea telefoanele de la rudele puşcăriaşilor, plus sume între 200 şi 300 de lei pentru a le distribui. El împărţea telefoanele fie la spovedanie, în capelă, fie prin câţiva agenţi ai Penitenciarului Bacău. Potrivit presei, preotul ar fi pus bazele unei reţele de traficanţi de telefoane, din care făceau parte agenţi de penitenciar, dar şi deţinuţi care se ocupau inclusiv de vânzarea telefoanelor după gratii. 27,6 mii de lei reprezintă salariile pe care le-a câştigat, anul trecut, părintele care-i spovedea pe puşcăriaşii din Bacău.

Lăsați un comentariu

*