Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Neamţ: Şomerii nu mai pot face cursuri, fondurile s-au epuizat

Şomerii din Neamţ care voiau să facă cursuri de recalificare în perioada următoare pot să-şi ia gandul.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a rămas fără fonduri. 

Cursurile organizate și finanțate din bugetul asigurărilor de șomaj au fost mai multe în acest an decât în anul anterior, motiv pentru care în ultima perioadă a anului, respectiv trimestrul trei, fondurile alocate s-au epuizat,” a declarat Elena Chirila, purtătorul de cuvânt al AJOFM Neamț.

Durata unui program de formare profesională este de la 80 ore la 720 ore în funcție de nivelul de calificare sau recalificare și cuprinde ore de teorie și de practică.

De la începutul anului și până în prezent, AJOFM Piatra Neamț a organizat 23 de cursuri de formare profesională la care s-au înscris aproximativ 600 de persoane, însă doar 200 dintre acestea au reușit să se angajeze.
Numai în ultima lună, peste 1.000 de persoane din judeţul Neamţ și-au pierdut locul de muncă.

Lăsați un comentariu

*