Vineri 01 Noiembrie 2024, Actualizat acum 305 zile 12:00 am

 

Organele fostului campion de atletism, prelevate de medici din Iaşi şi Bucureşti

Organele fostului campion de atletism, Ştefan Pavel, care a murit, vineri seară, la un spital din Iaşi, au fost prelevate de medici din Iaşi şi Bucureşti. Este vorba despre doi rinichi şi cornee. Unul dintre rinichi a fost dus la un spital din Capitală, iar celelalte trei organe au ajuns la pacienţi din Iaşi şi Vaslui. Părinţii atletului au fost de acord cu prelevarea organelor tânărului care intrase în moarte cerebrală, astfel că pacientul a fost transferat la Centrul Regional de Transplant în cursul serii de vineri.

S-au recoltat doar rinichii, cele două cornee, precum şi ţesuturi. Cordul sau ficatul sunt organele sensibile, cedează primele, nu corespundeau din punct de vedere calitativ. Intervenţia medicilor a decurs fără probleme„, a declarat medicul Raluca Neagu Movilă.

Cele două cornee prelevate au ajuns la un tânăr de 23 de ani din Iaşi, respectiv la un bărbat de 41 de an, originar din judeţul Vaslui.

Ştefan Pavel a fost campion naţional la mai multe probe de viteză, la atletism, şi a participat la campionate europene şi la Balcaniadă.

 

Lăsați un comentariu

*