Vineri 01 Noiembrie 2024, Actualizat acum 305 zile 12:00 am

 

S-a stins din viaţă academicianul Eugen Segal

Academicianul Eugen Segal, născut la Iaşi, a murit, miercuri, la vârsta de 80 de ani. Chimistul Eugen Segal este o personalitate a ştiinţei româneşti şi mondiale şi membru titular al Academiei Române. El şi-a realizat studiile liceale la Iaşi, iar cele universitare, la Facultatea de Chimie, secţia Chimie Fizică din Bucureşti.

Cercetările sale s-au finalizat în publicarea a peste 494 de lucrări editate în ţară şi în străinătate, printre care „Studiul cinetic al reacţiilor heterogene cu ajutorul datelor termogravimetrice”, „Introducere în chimia fizică”, „Méthode non isothermiques utilisées pour la dètermination des paramètres cinétiques des réactions hétérogènes décrites par des équations cinétiques non encadrées dans le modèle d’ordre de réaction” şi „Effect of NO and Oxygen upon the Deactivation of Cu/ZSM-5 in NO decomposition”.

De asemenea, acesta este coautor al 12 brevete de invenţii. S-a impus în comunitatea ştiinţifică şi în calitate de preşedinte al Comisiei de Analiză Termică şi Calorimetrie şi membru în Consiliul Internaţionale de Analiză Termică şi Calorimetrie.

Potrivit Mediafax, valoarea contribuţiilor sale ştiinţifice este atestată şi de o serie de distincţii pe care le-a primit de-a lungul anilor. Astfel, acesta a fost distins cu premiile I şi II ale Ministerului Învăţământului, pentru activitate ştiinţifică, premiul „Gheorghe Spacu” al Academiei Române, premiul „Opera Omnia” al CNSIS.

Mai multe universităţi din ţară i-au acordat academicianului titlul de Doctor Honoris Causa, iar Universitatea din Bucureşti i-a acordat Diploma de Excelenţă. În anul 2003, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

Potrivit Mediafax, în anul 1991, acesta a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi a devenit membru titular în anul 2009. În anul 2001, şi-a susţinut discursul de recepţie dedicat academicianului Ilie Murgulescu, „Dascăl de excepţie şi creator de ştiinţă”.

Prin stingerea din viaţă a academicianului Eugen Segal, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii săi, a cărui activitate ştiinţifică se înscrie în tradiţia marilor chimişti români, fondator al şcolii de cinetică neizotermică apreciată pe plan internaţional, se arată în mesajul Academiei Române.

Lăsați un comentariu

*