Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Cinci eleve, agresate de un tânăr de 22 de ani într-un cartier din Botoşani. Uneia i-a scos dinţii!

Cinci eleve au fost atacate, marţi seară, de un tânăr în vârstă de 22 de ani cu scopul de a le fura telefoanele mobile. Adolescentele au vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, două dintre acestea fiind luate din stradă de un echipaj de la ambulanţă, în zona Bisericii de pe strada Bucovina şi duse la Spitalul de Copii.

Fetele veneau de la şcoală, iar individul, în decurs de numai câteva ore, le-a agresat, după care le-a furat telefoanele mobile. Atacatorul i-a scos doi dinţi uneia dintre victime, iar aceasta a fost transportată la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Mavromati.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul a intrat pe Aleea Zorilor, unde a tâlhărit alte adolescente, fiind prins în vecinătatea Casei de Asigurări de Sănătate.

La percheziţia corporală, asupra sa au fost descoperit cinci telefoane mobile şi un încărcător, luate de la victimele sale.

Trecătorii care au asistat la una dintre tâlhării au acuzat faptul că luminile nu erau aprinse pe stradă, deşi era deja întuneric când s-a petrecut una din fapte, respectiv în jurul orei 19,00.

Poliţiştii şi jandarmii au intervenit pentru prinderea  atacatorului, fiind deja reţinut un suspect.

Lăsați un comentariu

*