La numai câteva zile după ce un medic veterinar din Vaslui a fost atacat de o haită de câini, marţi, un alt bărbat, care a mers să cumpere lapte de capră de la o stână, a fost sfâşiat de animale. Bărbatul de 58 de ani, din localitatea vasluiană Jigălia, a ajuns în stare gravă la spitalul din Bârlad cu mai multe plăgi muşcate profunde.
El a fost muşcat pe câmp, de o haită de câini care aparţineau unui cioban de la o stână din afara satului. Vasluianul are mai multe răni pe mâini, picioare şi abdomen.
Din fericire, a fost salvat din colţii câinilor de oamenii care se aflau la stână. El a fost dus la spital, unde i s-au cusut rănile, iar acum este în afara oricărui pericol.