Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Sfidare! Naşii de cununie din Vaslui ai preşedintelui CJ Botoşani vânează o licitaţie a CJ cu o firmă înfiinţată în 2013

Naşii de cununie ai preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani (CJ), Florin Ţurcanu, vor să modernizeze un drum cu o asociere dintre două firme, una înfiinţată în 2013, iar alta cu doi angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 100 de ori mai mică decât valoarea lucrărilor pe care doresc să le facă.

Deputatul Dan Bordeianu şi soţia acestuia, Nicoleta, naşii din luna martie ai preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin  Ţurcanu, şi ai deputatului Roxana Anuşcă Ţurcanu, s-au înscris, joi, la o licitaţie organizată de CJ Botoşani pentru modernizarea drumului judeţean DJ 208 H Copălău- Cerbu- Dracşani.

Cei doi s-au înscris la licitaţie cu o asociere între firma Dandrucor SRL Huşi- Vaslui, (al cărei asociat este Dan Bordeianu) şi firma Ecomary SRL Iaşi (al cărei asociat este Nicoleta Bordeianu). Ambele firme au ca profil de activitate “Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor”, însă niciuna dintre ele nu are expertiză în domeniu.

Dandrucor SRL Huşi a fost înfiinţată în acest an, iar Ecomary SRL Iaşi este înfiinţată în 2008, dar în 2012 a avut o cifră de afaceri de doar 123.355 lei şi doar doi angajaţi.

Interesant este că asocierea dintre cele două firme a venit la licitaţie cu un subcontractant care pare să aparţină tot familiei Bordeianu. Societatea comercială Ecoloc SRL Huşi, înfiinţată în 2000, a fost deţinută, până în luna mai a acestui an, de Nicoleta Bordeianu, părţile sociale fiind transferate unei bătrâne de 77 de ani, Violeta Simion, care, de altfel, este şi administrator.

Ceea ce atrage atenţia este că atât Dandrucor SRL Huşi, cât şi Ecoloc SRL Huşi au aceeaşi adresă, strada Huşi- Stănileşti, nr. 2.

Asocierea dintre firmele soţilor Bordeianu a venit la licitaţia pentru modernizarea drumului judeţean 208 H (pe o porţiune de 7,7 km), estimat la 15,66 milioane de lei, cu o ofertă financiară de 12,3 milioane de lei. Asta a făcut ca, după deschiderea ofertelor, Dandrucor şi Ecomary să se claseze pe primul loc, în faţa unor firme consacrate în domeniu din Botoşani, precum Transporturi Auto SA, care a venit cu o ofertă de 13,8 milioane de lei, şi Tehnic Asist SRL, cu o ofertă de 15,4 milioane de lei.

Bătător la ochi este că firmele naşilor lui Ţurcanu au fost acceptate la licitaţie, deşi nu au depus declaraţiile privind îndeplinirea criteriilor de calificare, ci doar o simplă declaraţie pe proprie răspundere.

 

Lăsați un comentariu

*