Un copil de 6 ani din localitatea ieşeană Ciorteşti a fost găsit pe câmp de un vecin. Pentru că băiatul nu a reacţionat în niciun fel, bărbatul a sunat la 112 şi a cerut ajutorul medicilor. O ambulanţă l-a adus pe copil la Spitalul “Sf. Maria” din Iaşi unde, în urma analizelor, s-a constata că era în comă alcoolică. Măsurătorile au arătat că avea o alcoolemie de 2,7.
Băiatul a băut şi vin şi ţuică, dar nu se ştie exact locul şi mpmentul când a avut acces la alcool. El va mai rămâne în spital, sub supravegherea medicilor, iar asistenţii sociali de la Direcţia de Protecţia Copilului va începe o anchetă. Dacă părinţii vor fi acuzaţi de neglijenţă, ar putea rămâne fără copil care ar putea fi dat în plasament familial.