Caz extrem de grav în comuna vasluiană Gârceni. Un copil de numai doi ani a fost la un pas de a-şi pierde viaţa după ce un perete a căzut peste el.
Micuţul era nesupravegheat, când a fost acoperit de chirpici şi bucăţi mari de lemn. Mama copilului era în stare avansată de ebrietate şi a reusit să cheme ambulanţa abia după două ore de la rănirea băiatului.
„ Nu m-am gândit că este ceva foarte grav şi am sunat mai târziu la ambulanţă„, a declarat mama copilului.
Copilul a fost rănit destul de grav, iar medicii au decis să îl ţină internat câteva zile la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Între timp, Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui a deschis o anchetă în acez caz. Copilul mai are şase fraţi.
„Prezenta policontuzii prin strivire, după ce un perete de lut a căzut peste el. Rămâne internat în secţia Chirurgie Infantilă pentru investigaţii şi tratament„, a declarat dr. Carmena Piseru, coordonatorul UPU Vaslui.