Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Comisarii de la Protecţia Consumatorului Vaslui nu mai pot amenda firmele în neregulă. Vezi de ce!

Situaţie inedită la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Vaslui. Comisarii nu mai pot amenda firmele găsite în neregulă de câteva zile pentru că nu mai au procese verbale tipizate. Aceştia au făcut nenumărate adrese către conducerea instituţiei, însă nu au primit nici un răspuns. Reclamaţiile primite de la cetăţeni nu pot fi, astfel, soluţionate şi nici controalele tematice primite de la nivel central nu pot fi finalizate.

„Este tare aiurea să prinzi pe cineva în neregulă şi să nu îl poţi amenda. Fie că este vorba de o reclamaţie, fie că sunt derulate acţiuni tematice pe anumite produse sau servicii, comisarii noştri merg în control, constată abaterile şi le trec în registrul unic de control. Ulterior, revin la sediul instituţiei şi, printr-o adresă trimisă prin poştă ca recomandată, înştiinţează agentul economic că se amână finalizarea acţiunii de control până la o dată ce va fi comunicată “, a declarat Constantin Vasilache, şeful CJPC Vaslui.

Procesele verbale tipizate sunt  tipărite doar la comanda Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Lăsați un comentariu

*