Numărul tinerilor care apelează la sexolog, nemulţumiţi de mărimea organului genital sau de disfuncţiile sexuale este tot mai mare. Băieţii, spun medicii, cred că tot ceea ce văd în filme se întâmplă şi în realitate şi solicită intervenţii de mărire a penisului. Cei care nu au fost convinşi de specialist să renunţe la idee, au apelat la clinici de specialitate din ţară. Medicii avertizează însă că astfel de intervenţii chirurgicale sunt riscante şi costisitoare.
“Sunt foarte multi tineri cu probleme. La primele experiente sexuale au esecuri. Ei isi imagineaza ca daca au vazut un film american in care eroul respectiv omoara 20, se bate cu 50, are trei vile, doua piscine, cinci masini si zece amante, asa este si in realitate. Nu este asa. Tinerii se plang de dimensiuni mici, de fapt fiind absolut normale, dar ei isi imagineaza ca vazand in filme sau la colegii lor, care sunt destul de rar cu dimensiunea asta, vor sa fie si ei la fel. Pe unii nu am putut sa-i conving si s-au dus la clinici unde se mai fac interventii destul de riscante. Nu e bine sa intervii unde natura asa a lasat. Nu te apuci tu sa faci modificari, pentru ca te poti trezi cu dimensiuni foarte bune, dar cu o functie scazuta incat iţi pare rau“, a declarat medicul endocrinolog-sexolog Dan Radu, de la Spitalul Judetean.