Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Cel mai mic procent de admitere la rezidenţiat s-a înregistrat la Iaşi

Din cei 5.102 absolvenţi de medicină, stomatologie şi farmacie, care s-au înscris la examenul de rezidenţiat în cele şase centre universitare din ţară, numai 4.368 au obţinut punctaj de promovare. Restul, fie nu s-au prezentat la examen, fie au primit prea puţine puncte.

Promovaţii vor fi repartizaţi pe cele 3.879 de locuri şi posturi scoase la concurs.

Cea mai mare rată de promovabilitate la examenul de rezidenţiat au obţinut-o absolvenţii de Medicină la Cluj-Napoca (95,3%) şi cea mai mică – cei din Iaşi (79,5%) şi din Bucureşti (79,8%). La Bucureşti era şi cea mai mare concurenţă, de 2,4 pe un loc.

Repartiţia pe clinici se face pe 16 decembrie. Astăzi, în intervalul orar 9.00-21.00, cei care au obţinut puntaj de promovare la examenul de rezidenţiat îşi pot alege locurile, posturile şi centrele de pregătire. Urmează ca locurile care rămân disponibile la finalul zilei să fie distribuite mâine, 25 noiembrie.

Candidatii aleg locul/postul în specialitate şi centrul universitar de pregătire, în centrul universitar în care au concurat, pe baza punctajului obţinut, respectiv a poziţiei din clasificarea finală pentru centrul universitar pentru care au concurat.

Stagiul de pregătire în specialitate începe la data de 01 ianuarie 2014. Repartiţia pe clinici de îndrumare şi coordonatori de rezidenţiat se va face la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene din centrele universitare alese, în ziua de 16 decembrie 2013, începând cu ora 9.00, cu excepţia centrului universitar Bucureşti pentru care această repartiţie se va face în zilele de 16, 17, 18 şi respectiv 19 decembrie 2013.
sursa: adevarul.ro

Lăsați un comentariu

*