Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

 

Un avocat din Iaşi, reţinut de DNA

Un fost executor judecătoresc din Iaşi, actualmente avocat, a fost reţinut, joi, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi, pentru fapte de corupţie. Dan Călin Pipernea, care, la data săvârşirii faptelor, era executor judecătoresc, iar, în prezent, avocat în cadrul Baroului Iași, este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, în legătură directă cu o infracţiune asimilată celor de corupţie,
spălare de bani, în legătură directa cu o infracţiune asimilata celor de corupţie, abuz in serviciu contra intereselor publice şi abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, daca funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual, in legătura directa cu o infracţiune asimilata celor de corupţie, în formă continuată, (şase acte materiale) şi spălare de bani, in legătura directa cu o infracţiune asimilata celor de corupţie,

Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2012, Dan Călin Pipernea, în calitate de executor judecătoresc, a pus în aplicare, cu rea credință şi cu încălcarea prevederilor legale în acest domeniu, procedura de executare silită stabilită prin două decizii judecătorești. Ca urmare, inculpatul și-a însuşit sume de bani care nu i se cuveneau, în valoare totală de 243.856 lei.

În contextul cererii de executare prin care instanţa a stabilit că SC Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) SA Iaşi, în calitate de creditor trebuia să primească de la o firmă datornică suma de 227.156,14 lei, inculpatul Pipernea Dan Călin şi-a însuşit o parte din sumele virate de firma datornică, bani pe care ar fi trebuit să îi distribuie creditorului. În acest sens, în cadrul dosarului de executare, a întocmit documente care atestau, în mod nereal, că firma datornică nu îşi îndeplinise obligaţia, că CET SA Iaşi a cerut reluarea executării silite, că s-au căutat bunuri urmăribile ale debitorului şi că nu au fost găsite, fapt pentru care a încetat executarea silită.  În aceste condiţii, executorul judecătoresc Pipernea Dan Călin, cu rea credinţă, şi-a însuşit suma de 118.000 lei din banii care i s-ar fi cuvenit CET SA Iaşi”, se arată în comunicatul DNA.

Pe de altă parte, Dan Călin Pipernea a instrumentat abuziv, cu rea credinţă, dosarul de executare silita în cadrul căruia, la cererea creditorului SC Electrica Serv SRL Buftea- Ilfov, a executat silit obligaţia Unităţii Administrativ Teritoriale Judeţul Vaslui, cauzând prejudicii ambelor persoane juridice şi obţinând pentru sine 125.856,3977 lei. În acest sens, pentru a induce in eroare părţile cu privire la actele de executare efectiv realizate şi la cuantumul sumelor plătite, inculpatul a întocmit acte false, stabilind, în cuprinsul acestora, sume mult mai mari, pe care apoi le-a încasat în contul bancar. Ca urmare, Consiliul Judeţean Vaslui fost obligat să plătească în plus suma de 60.146,3177 lei, iar SC Electrica Serv SRL Buftea a fost prejudiciat cu suma de 65.710,08 lei, pe care inculpatul a omis să i-o elibereze.

La data de 28 noiembrie 2013, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpatului Pipernea Dan Călin pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Lăsați un comentariu

*