Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Câine campion crescut de un angajat al Penitenciarului Botoşani

Alma este o femelă de ciobănesc de Bucovina de patru ani, care a ajuns să obţină cele mai bune calificative la mai multe competiţii desfăşurate în judeţul Suceava.

Femela a reuşit, de Ziuna Naţională a României, să întreacă toate contracandidatele la categoria la care a participat, impresionând arbitrii cu rang internaţional care au făcut evaluarea.

Performanţa vine după ce a reuşit să mai obţină cea mai înaltă distincţie la primul concurs la care a participat, desfăşurat în luna mai 2012 la Vereşti. Un al doilea concurs la care a participat a fost la Gura Humorului, unde a obţinut excelent II.

După aceste performanţe, femela se pregăteşte de competiţii internaţionale, ce urmează a fi organizate în cursul anului viitor.

Campiona aparţine unui angajat al Penitenciarului Botoşani, Cristi Leonte, care a crescut-o de la vârsta de două luni. Subofiţerul s-a ataşat de ea încă de la început, alintând-o şi Codrina. Pentru că este un animal ce are nevoie de spaţiu mare, Alma este crescută la curte, în localitatea Roşiori.

” Este o pasiune pe care nu aş putea să o exprim în cuvinte. Este o rasă docilă, un câine fără mari pretenţii. Pe lângă ea mai am trei pui pe care îi cresc. Mă deconectez când stau cu aceşti câini. Dacă nu vin câteva zile la ei, mi se face dor“, a declarat Cristi Leonte.

Stăpânul Almei susţine că a primit oferte consistente pentru a vinde femela campioană, însă le-a refuzat precizând că pasiunea nu se măsoară în bani.

Lăsați un comentariu

*