Scene de groază în club Arsenal, în una din serile trecute, după ce petrecerea tinerilor prezenţi în local s-a transformat într-o bătălie între doi dintre cei mai cunoscuţi interlopi din oraş, Alis Gentimir şi Ciprian Paraschiv, zis „Cel“. Martorii povestesc că scandalul a pornit din senin şi nu se ştiu clar motivele de la care cele douăşti s-au luat la bătaie. Unii spun că Alis l-ar fi lovit pe un anume „Cucoş“, un tânăr de 24 de ani care face parte din tabăra lui Paraschiv. Alţii spun că ar fi fost ceva premeditat şi că cei doi şi-ar fi promis, prin mesageri, răzbunare reciprocă. Cert este că, în jurul orei 03:00 a zilei de sâmbătă, clubul Arsenal s-a transformat în ring de box pentru găştile celor doi interlopi. Au urmat scene ca în filme şi, abia după intervenţia întârziată a angajaţilor de la firma de pază, lucrurile s-au calmat. Imediat după conflict, atât Alis Gentimir, cât şi Ciprian Paraschiv şi fratele său, au mers la Poliţie şi au depus plângere.
„Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui are un lucru un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri şi alte violenţe. Cele trei persoane care au depus plângere au fost îndrumate de poliţişti să se adreseze Serviciului de Medicină Legală, în vederea obţinerii certificatelor medico-legale“, a declarat Alina Tonică, responsabilul mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. Rivali de moarte Cele două personaje nu sunt la prima abatere de acest fel. Cunoscuţi în oraş ca fiind doi dintre cei mai temuţi interlopi, Alis Gentimir şi „Cel“, şi-au reglat conturile de câte ori au avut ocazia. Primul dintre ei a fost chiar arestat preventiv în toamna anului 2010, tot după o bătaie între oamenii celor doi. E drept că nu a stat după gratii decât 30 de zile, după ce magistraţii de la Tribunalul Vaslui au dat dovadă de clemenţă. Prin oraş se zvoneşte că aceştia duc o luptă oarbă pentru supremaţie.
Citeste mai mult: adev.ro/mxixce