Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Cumpără cartea unui copil de 10 ani și dă-i o șansă la viață Alexiei!

Reporterul ziarului Buzz, Ana Iftodeanu, a lansat cea de-a doua cărticică a ei, intitulată “Magia Crăciunului”, care cuprinde povestioare despre spiritul Crăciunului.

Copila de numai 10 ani a dorit să lanseze cărticica în perioada sărbătorilor de iarnă dintr-un motiv extraordinar. Ana îşi doreşte ca banii rezultaţi în urma vânzării cărţii să fie oferiţi unui copil care are nevoie foarte mare de ei şi s-a decis să-i doneze Alexiei, fetiţa de doi ani, diagnosticată cu cancer care va trebui să efectueze o serie de intervenţii medicale în străinătate.

Astfel, dacă vrei s-o ajuţi pe Ana Iftodeanu, autoarea cărţii, să-şi ducă la capăt demersul ei frumos, poţi achiziţiona cartea cu doar 10 lei fie de la Club Junior Mischa Kids din Uvertura Mall (et.3), fie contactând-o direct la telefon 0747.270.877 sau pe emailcontact4buzz@gmail.com.

Cu doar 10 lei, dai speranță în talentul literar al unui copil și  o șansă la viață pentru un copil care abia a învățat să meargă. Împreună o putem ajuta pe Alexia să-și recapete dreptul la o viață normală!

Povestea Alexiei. Alexia este din Botoșani. S-a născut pe 30 mai 2011 și până acum câteva luni nu a făcut decât să mănânce, să crească, să se joace și să îi bucure pe toți cei  din jur cu inocența și copilăriile ei.

Din păcate, din septembrie 2013 totul s-a schimbat… Alexia a fost diagnosticată cuneuroblastom nediferențiat (cancer la glanda suprarenală stângă), o boală cruntă ce părea că nu îi da nicio șansă la viață. Dar ea a demonstrat tuturor că e o luptătoare, a rezistat la 5 runde de chimioterapie și mai urmează 3, până în a doua parte a lunii ianuarie.

Următorul pas îl constituie proceduri medicale de investigare a stadiului real al tumorii și în funcție de rezultate și de cum reacționează la tratament va fi cazul de operație și transplant. Alexia e puternică și cu ajutorul nostru va reuși!

Lăsați un comentariu

*