Atât presa din Marea Britanic, cât și cea din Franța, conduc o amplă campanie antiromânească. Spre deosebire de jurnaliștii din Franța, în Marea Britanie unul dintre editorii celui mai cunoscut ziar, The Independent, a luat atitudine în favoarea românilor și a bulgarilor.
Ajutată de numele sopranei Angela Gheorghiu, care a lansat, de curând, un CD cu colinde, intitulat O, ce veste minunată!, jurnalista Jane Merrick, editor politic al ziarului The Independent, caracterizează CD-ul Angelei Gheorghiu drept cel mai important și de calitate bun de export al României.
“Dacă v-aţi dat seama pe ultima sută de metri că mai aveţi de cumpărat un cadou, atunci vă recomand noul CD lansat de superstarul operei, soprana Angela Gheorghiu, care a înregistrat un album de colinde în limba română, intitulat «O, ce veste minunată». Nu este doar foarte frumos, dar este şi un excelent exemplu de export românesc de calitate. În plus, acest CD ne aminteşte că, de fapt, românii (precum şi vecinii lor, bulgarii) nu sunt o hoardă de 27 de milioane de cerşetori gata să sa ia cu asalt Marea Britanie, ci două popoare cu o moştenire bogată şi care au mult de oferit Angliei”, mai scrie jurnalista britanică.