Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Artistul vizual ieşean Ioan Cadar a decedat

Artistul vizual Ioan Cadar, din Iaşi, a decedat, luni, la vârsta de 67 de ani, după o lungă suferinţă. Potrivit unui comunicat al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Ioan Cadar a murit, luni, 23 decembrie, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, 28 decembrie, de la ora 13.00, la Cimitirul Străuleşti 2, de lângă Bucureşti.

Născut pe 8 aprilie 1946 la Răducăneni, Iaşi, Ioan Cadar a absolvit Academia de Arte „Nicolae Grigorescu”, în 1971, a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din 1975 şi este  autorul unor lucrări de artă monumentală în sticlă, precum candelabrele mari de la Teatrul Naţional Bucureşti, şi al vitraliilor din catedrale, biserici şi palate din România.

Lucrările sale în sticlă au fost admirate în numeroase expoziţii din ţară şi din străinătate şi sunt deţinute în colecţii ale unor muzee din România, Cehia şi Danemarca, precum şi în colecţii particulare din România, Japonia, SUA, Germania, Grecia, Franţa, Olanda, Italia şi Australia.

Pentru opera sa artistică, Ioan Cadar a fost distins cu Premiul Uniunii Artistilor Plastici în 2004.

Lăsați un comentariu

*