Detalii inedite despre dosarul întocmit de Securitatea din Roman părintelui Iustin Pârvu au fost făcute publice recent de ziarul Lumina, publicaţie a Patriarhiei Române.
Dosarul, mai puţin cunoscut, conţine detalii legate de arestările din 1948 operate în Roman odată cu aplicarea la nivel naţional a ordinului nr. 5 al Cabinetului ministrului Afacerilor Interne. Toţi cei suspectaţi de activitate legionară au fost arestaţi atunci, iar în fostul judeţ Roman au fost reţinute 44 de persoane suspectate că ar duce activitate legionară conspirativă. Printre aceştia s-au numărat studenţi, intelectuali, preoţi şi chiar elevi din liceele romaşcane, arată Adevărul.
Cei mai în vârstă dintre arestaţi erau consideraţi continuatorii activităţii legionare, concretizată mai ales prin recrutarea tinerilor liceeni din şcolile din Roman.
Între ei s-a aflat şi Iustin Pârvu, care avea atunci 29 de ani şi era student la Seminarul Sfântul Gheorghe din Roman. Dosarul arestării obţinut de la CNSAS la cererea Civic Media, cuprinde astfel şi două fotografii, faţă-profil ale părintelui Iustin Pârvu.
Episodul arestării a fost descris chiar de părintele Iustin, într-un interviu acordat în 1991 pentru revista „Credinţa Neamului“ publicaţie a Mănăstirii Neamţ.
„Mi-amintesc că pe la începutul lunii mai a anului 1948, pe când eram în ultimul an de studii la seminarul de la Roman, pe neaşteptate am fost înşfăcat de nişte vlăjgani şi împreună cu încă cinci colegi, am fost înghesuit într-o maşină şi dus sub ameninţare la securitate. Totul s-a produs atât de repede, de năucitor, încât pe moment n-am realizat ce se întâmplă cu mine. Ba mai mult, mi-am zis în sine cu naivitate că la mijloc nu poate fi decât o eroare, întrucât nu mă ştiam culpabil cu ceva“, relata părintele Iustin Pârvu citat de Adevărul.
În fişa personală întocmită de Securitate, părintele Iustin era caracterizat ca „temperament impulsiv, mistic şi puţin sincer”.
„La Securitate, cum toate încăperile erau ticsite cu arestaţi, între care preoţi, avocaţi, medici, profesori, elevi de la alte şcoli din oraş, iar dispoziţia era ca cei aduşi acolo să stea într-o izolare totală spre a nu putea comunica unul cu altul, alături de colegii mei am fost urcat în podul unei clădiri, culcat cu faţa în jos şi pus sub supravegherea a trei haldăi care ţineau pistoalele automate aţintite asupra noastră. Nu aveam voie să facem nici o mişcare, darămite să vorbim. Pentru necesităţi, sub ameninţarea percuţiei trăgaciului eram scoşi afară, câte unul, dar obligaţi să privim numai în pământ, fără putinţa de a întoarce capul spre dreapta sau spre stânga“, a povestit părintele Iustin.
„Unul câte unul eram coborâţi din pod şi duşi în nişte camere unde ni s-au pus tot felul de întrebări, când insinuante, când provocatoare, când mieroase, când ameninţătoare. Anchetatorii, oameni cu experienţă în chinuirea semenilor, se dădeau la tot felul de mârşăvenii, fără teama că vor fi traşi la răspundere sau că încalcă cele mai elementare reguli ale respectului faţă de om. Dacă te încăpăţânai în muţenie sau căutai să-ţi demonstrezi nevinovăţia, erai imediat dat pe mâna haidamacilor specializaţi în bătăi şi torturi crunte. Aceştia aveau o adevărată plăcere să te chinuie, să te supună la cele mai cumplite suplicii fizice, până îţi pierdeai cunoştinţa. Când constatau că nu mai eşti în simţiri, începeau să toarne găleţi cu apă pe tine până îţi reveneai, după care te luau din nou în primire cu o furie sporită“.
În urma anchetei, părintele Iustin a primit o condamnare de 12 ani de muncă silnică, executaţi la Suceava, apoi la Aiud şi Gherla. De asemenea, a prestat muncă obligatorie la Baia Sprie şi Cavnic, apoi la Periprava şi Culmea, amintește Adevărul.
Pentru că era considerat „legionar periculos”, la expirarea termenului de detenţie a fost trimis în lagăr de muncă pentru 72 de luni, fiind eliberat pe 6 mai 1964.
Comuniştii nu i-au permis imediat să revină în mănăstirea Durău şi a muncit la exploatările forestiere din zonă până să primească aprobarea de a reveni la viaţa monahală.
Sursa: Adevarul
