Grav accident de circulaţie, vineri, la Suceava.
Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital după ce maşina în care se aflau a zburat de pe un pod direct într-o râpă.
Evenimentul rutier s-a produs la intrare în comuna Şcheia, un botoşănean conducea un VW Golf pe strada de centură a municipiului Suceava, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului şi maşina a izbit o bară de protecţie de pe marginea drumului şi a căzut aproximativ 10 metri. În autoturism se aflu doi bărbaţi pe scaunele din faţă şi o femeie pe banceta din spate.
Dacă primii doi au scăpat cu leziuni uşoare în zona capului şi a membrelor, femeia, de 45 de ani, a suferit un politraumatism şi este suspectă de leziuni interne. Aceasta a rămas încarcerată în maşină, iar misiunea pompierilor a fost îngreunată de locul unde a ajuns autovehicul, fiind nevoiţi să o transporte pe targă pe o distanţă considerabilă şi pe un teren alunecos.