Duminică 24 Noiembrie 2024, Actualizat acum 328 zile 12:00 am

 

Inedit! O femeie este de opt ani groparul satului

groparMaria Olenici, în vârstă de 50 de ani, din comuna suceveană Horodnic de Jos practică de câțiva ani o meserie care este a bărbaților. Din anul 2006 , femeia este groparul localității. Cunoaște mai bine morții în cimitir decât localnicii care însă sunt în sat și sunt în putere. Locuiește singură în apropierea Bisericii Sf.  Ioan din sat și toți localinicii știu de ea. Dacă ajungi pe o uliță și întrebi de gropărița Maria, așa cum este cunoscută în comună apou ești îndrumat spre cimitir, unde femeia își petrece mai tot timpul, săptând gropi morților.

VEZI AICI MAI MULTE FOTOGRAFII!

De mică, Maria nu s-a ocupat cu meșteșugul femeilor din zonă ci cu săpatul gropilor. A învățat meserie de la tatăl ei care acum a îmbătrânit și nu mai are putere să ducă târnacopul și hârlețul în pământ. Niciodată nu și-a dorit o altă meserie.A considerat că cea de gropăriță i s-ar potrivit și așa a rămas. ,

, Îmi place să sap gropi. Tatăl meu m-a învățat. Mergeam de mică cu el în cimitir și  mă uitam cum sapă el și așa am prins. Îl ajutam ,stăteam la groapă până era băgat sicriul și era astupat cu pământ,,ne-a destăinuit femeia.

Cunoaște cimitirul pe de rost  și susține că dacă ia în calcul  de când umblă prin cimitir atunci ar fi ceva zeci de ani. Nu se teme să treacă printre morminte fie noapte sau zi. Spune că localnicii o tocmesc pentru că și ea le vorbește frumos. La o groapă sapă cam o zi și jumătate. Atunci când obosește mai merge până acasă să se odihnească. Însă groapă trebui să fie săpată la timp pentru ca familia mortului să nu fie îngrijorată. Când a terminat de săpat cu hârlețul, târnăcopul și a dat lutul la o parte, atunci este anunțată familia și preotul.

,, Și preotul e mulțumit de mine. El sau clopotarul mă anunță să sap groapa. O groapă ajunge la o adâncime  1.70 metri și în lungime este de 2 metri, să încapă sicriul. Rar s-a întâmplat să nu se potrivească dar situația a fost remediată imediat. Atunci când mortului i se face privechi acasă merg și măsor sicriul pentru ca să nu greșesc cumva la lățime ,, ne-a  spus gropărița.

Cel mai greu este iarna când pământul e înghețat și iernile sunt năprsnice. Trebuie să sapi indiferent de temperaturi chiar și pe minus 20 ,25 de grade.

,,  Dacă iarna pentru o groapă pământul poate fi controlat, cel mai dificil este când plouă. Pământul îi noroios și groapa se năruie. Odată s-a surpat pământul și m-a acoperit până la genunchi. Apoi am avut și gropi unde din cauza ploii groapa a fost plină de apă. Am adus o pompă să putem goli groapa și au fost dăți în care am scos și cu gălețile. „, se plânge gropărița.

 

220-250 de lei și o găină sapătul unei gropi

 

La biserica s-a stabilit că pentru o groapă  să fie achitată de familia îndoliată suma 220 lei pentru vară și 250 de lei pentru iarnă. Potrivit tradiției însă gropărița mai primește pomană o găină, un prosop ,o cană și o sticlă cu vin. Femeia spune că  a săpat gropi inclusiv, pentru rude însă spune că a plâns în general după cei tineri.

,,  Mă simt în putere și îmi place ceea ce fac deși este greu. Nu e ușor să sapi pe pământul înghețat sau să vezi cum groapa se năruie și munca ta parcă a fost în zadar. Dar o faci până la urmă așa cum trebuie. Mortul trenuie dus la groapă și îngropat creștinește. Am plâns mai muult după cei tineri că aia bătrâni și-au trăit viața. Dar nu poți să nu verși lacrimi când vezi atâta durere în jur,,ne-a mai spus gropărița.

Prelipcean Ion, de 62 de ani, din  localitate spune că nu s-ar apuca de săpat gropi nici dacă i-ar plătit cineva 500 de lei. ,, Nu îmi place să sap  la hârleț și târnacop. E greu și am apelat la ea atunci când am avut înmormântări în familie,, ne-a spus săteanul.

 

 

 

Lăsați un comentariu

*