Accident de muncă la societatea UPSS din Botoşani. Un salariat în vârstă de 60 de ani, ce lucra pe un post de agent de pază, a ajuns la spital după ce şi-a prins mâna la un abric.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă, evenimentul a avut loc duminică. Constantin Găinuşă, angajat ca agent pază la societate, în timp ce efectua o operaţiune de debitare material lemnos la un circular, din neatenţie şi-a prins mâna la abric fiindu-i amputate jumătate din falangele distale 1 şi 2 la mâna dreaptă.
“Evenimentul a fost anunţat de către angajator, urmând ca acesta să cerceteze evenimentul conform Legii 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă. O echipă de control a serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă din cadrul ITM s-a deplasat la unitate pentru a efectua un control cu privire la circumstanţele în care s-a petrecut evenimentul”, se precizează într-un comunicat al ITM Botoşani.