Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

USL s-a rupt. PNL se retrage de la guvernare

Crin Antonescu si Klaus Johhanis in conferinta de presa de dupa sedinta PNL

Crin Antonescu si Klaus Johhanis in conferinta de presa de dupa sedinta PNL

Uniunea Social Liberală nu mai există din acest moment, a anunţat, marţi seară, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu. Declaraţia a fost făcută la finalul Delegaţiei Permanente a PNL în cadrul căreia liberalii au decis retragerea de la guvernare.

like facebookLiderul liberal a anunţat că toţi miniştri PNL îşi vor înainta demisia din Cabinetul Ponta până miercuri, la prânz, şi că s-a decis în şedinţa de marţi să ceară demisia premierului Ponta. În cazul în care premierul refuză să demisioneze, Antonescu a susţinut că liberalii vor folosi, din Opoziţie, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, pe care o consideră “principala armă parlamentară”.

“Este o decizie care s-a luat cu un vot covârşitor şi nu s-a luat uşor. Nu ne-am dorit-o, am încercat s-o evităm prin căutarea tuturor şanselor de a spera că în formula USL, împreună cu partenerii, se pot continua angajamente pe care noi le-am făcut. Toată alianţa politică pe care am dus-o trei ani si 20 de zile a avut un set de obiective, promisiuni de urmărit. Nu mai avem niciuna dintre aceste speranţe, mi s-a părut onest să nu prelungim un festival de ipocrizie, ci să avem curajul să constatăm ceea ce este categoric adevărat: USL nu mai există. Nu mai există pentru că nu mai urmăream împreună ceea ce stabilisem“, a declarat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a mai spus că miercuri, până la ora 12.00, toţi miniştrii PNL, secretarii de stat îşi vor depune demisia.

“Victor Ponta a primit mandatul şi după aceea investitura în fruntea unui Guvern al USL, din care şi noi făceam parte, în urma unui vot majoritar al populaţiei în urma unui program politic la care aveam şi noi contribuţia noastră“, a mai spus Antonescu, adâugând că, probabil, premierul Ponta nu va da curs acestei cereri.

Preşedintele PNL a mai spus şi că liberalii vor folosi, din Opoziţie, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Moţiunea de cenzură este o armă importantă, ba chiar principala armă parlamentară a unui partid de Opoziţie. Nu aveţi niciun fel de îndoială că PNL – singurul partid politic din Opoziţie, dacă în Opoziţie vom fi, care are acces la această armă -, nu va folosi această armă politică a Opoziţiei“, a declarat Antonescu, marţi seară, la Parlament.

Lăsați un comentariu

*