Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Un interlop s-a căţărat pe acoperişul Primăriei Bârlad şi a ameninţat că se aruncă în gol

interlop luigi panaiteLuigi Panaite, de 47 de ani, cunoscut interlop bârlădean, a ameninţat cu gestul sinucigaş în semn de protest împotriva poliţiştilor. Interlopul a stat cocoţat pe clădirea primăriei aproape două ore.

Mai multe echipaje de poliţie, pompieri şi o ambulanţă au fost puse pe jar vineri seara, 4 aprilie, după ce a fost dat apelul la 112. Luigi Panaite a pătruns în Primărie prin geamul unei toalete şi de acolo a urcat cele două etaje, apoi a ieşit pe acoperiş. Individul s-a aşezat pe balustrada de pe acoperiş, a ţipat şi a bătut din picioare aproape două ore. A vorbit la telefon aproape tot timpul cât a stat „la înălţime”.

Alarma s-a dat  în jurul orei 22.00 şi misiunea s-a încheiat puţin înainte de miezul nopţii. Imediat ce a urcat pe acoperiş şi-a sunat prietenii şi le-a spus unde este şi ce are de gând să facă. Cei din anturajul lui au remarcat că în ultimele două zile a fost extrem de agitat.

Bărbatul are doi copii adolescenţi şi câştiga bani din munca cu ziua. “Răzbunare procurorului Mihai” Luigi Panaite are un cazier încărcat şi a recurs la un gest similar în timp ce executa o pedeapsă cu închisoarea pentru înşelăciune şi furt. A reuşit să urce pe acoeprişul penitenciarului şi a ameninţat că se aruncă în gol. Cu mulţi ani în urmă şi-a tatuat pe frunte “Răzbunare procurorului Mihai”, numele procurorului care l-a trimis în tinereţe după gratii. Ulterior l-a şters, tot în puşcărie, frecându-se cu cărămizi pe frunte.

„Protestez împotriva poliţiştilor care mă terorizează. Am făcut şi eu destule, dar sunt în poliţie indivizi care au făcut fapte mai grave. Am dovezi. Nu mai pot trăi aşa. Am doi copii de crescut”, a declarat interlopul, pentru „Adevărul”.

Sursa: Adevarul

Lăsați un comentariu

*