Una dintre cele mai tari mărci de maşini americane a ajuns să fie mândria unui colecţionar de maşini din Botoşani, mai ales că automobilul poartă şi o emoţie aparte. Maşina a fost adusă şi înmatriculată în ţară, în 1984, pe numele Patriarhiei, de Patriarhul Teoctist , fostul conducător al Bisericii Ortodoxe. Automobilul, un Caddilac Fletwood, fabricat în 1970, într-o serie limitată cu motor diesel, 500 de bucăţi în lume, a ajuns în posesia lui Constantin Nicu din Botoşani. Bărbatul a achiziţionat maşina din Bucureşti cu 5.000 de euro.
Toate piesele sunt originale, cu excepţia motorului, acesta fiind înlocuit după ce constructorul american a descoperit o eroare la un cilindru şi a montat unul, V 8, produs de Mercedes Benz.
Limuzina arată impecabil, având cauciucurile originale, care datează din 1984. Chiar dacă a fost produsă în urmă cu 30 de ani, ea are unele opţiuni, care cu greu intră în producţia de serie, a maşinilor cu opţiuni standard, în zilele noastre. Printre acestea se numără pilotul automat, sistemul climatronic, termometrul exterior, servodirecţia.
Cu un consum de 10 litri la 100 de kilometri, botoşăneanul s-a încumetat la plimbări, reuşind anul trecut să urce pe una dintre cele mai dificile drumuri din ţară, Transfăgărăşanul.
Constantin Nicu povesteşte că toată lumea admiră maşina în trafic, având chiar surpriza ca un echipaj al Poliţiei Rutiere să îi ofere prioritate, într-o intersecţie, pentru a putea vedea mai bine autovehiculul.
O altă întâmplare este legată de 40 de motociclişti care au fost atât de impresionaţi, încât au încadrat maşina, în faţa-sapte şi laterale şi au însoţit autoturismul în acest mod peste 50 de kilometri.
VEZI AICI MAI MULTE FOTOGRAFII!!
Un constănţean, mare fan al mărcii, a ajuns să îl aştepte pe proprietarul plecat de lângă maşină, aproape 2 ore pentru a-şi face o fotografie în interior.
Proprietarul maşinii a început să profite de admiraţie de care se bucură autoturismul şi a început să scoată bani de pe urma acestui lucru. A condus câteva perechi de miri, în ziua nunţii, şi a obţinut câştuguri semnificative.
Acum a scos autovehiculul la vânzare.