Volkswagenul Passat de culoare neagră, cu numărul BC-01-WMX, condus de Romeo Stavarache până în ziua arestării sale, este de negăsit. Actuala conducere a Primăriei nu a făcut încă demersuri să o caute. Mai mult, Vasile Tescaru, care ţine loc de primar, crede că această maşină poate fi folosită doar de edilul arestat, dar recunoaşte că va încerca să o găsească zilele acestea.
Frămânatare şi nervi de două zile prin birourile Primăriei Bacău, după ce funcţionarii şi-au dat seama că autoturismul Volkswagen, condusă doar de Romeo Stavarache până în ziua arestării, este de negăsit. Mai mult, o bună parte din subordonaţii edilului au crezut, până mai ieri, că maşina cu numărul BC-01-WMX, condusă de Stavarache, este autoturism personal. Acesta este şi motivul pentru care de mai bine de două luni nici nu şi-au pus problema să o caute. Şeful garajului, Florin Cobzaru, viceprimarul Radu Ababei, secretarul Ovidiu Popovici, dar şi Vasile Tescaru, care are atribuţiile primarului suspendat ridică din umeri, când vine vorba de locul în care s-ar putea afla maşina. În schimb, toţi ştiu că ultimul care a pus mâna pe volanul ei este Romeo Stavarache. „Nu ştiu nimic de locul în care s-ar putea afla acea maşină, dar ştiu că nu s-a luat niciodată motorină pentru ea, că nu a fost adus niciun bon pentru decontare. Asta de când au început problemele cu Romeo Stavarache. Oricum, nu este în atribuţiile mele să ştiu acest lucru. Eu am atribuţii pe sport, cultură şi învăţământ“, s-a eschivat viceprimarul Radu Ababei.
Nici secretarul municipiului nu ştie mai multe. „Este maşina primăriei şi trebuie găsită. Deocamdată, nu ştim unde este şi dacă o foloseşte cineva“, a spus secretarul Ovidiu Popovici. Şeful garajului, Florin Cobzaru, a evitat şi el orice răspuns. Vasile Tescaru crede că maşina pe care a condus-o Romeo Stavarache poate fi folosită doar de către acesta, justificându-şi astfel lipsa de reacţie de până acum. „Nu este normal să o folosim. Chiar dacă am atribuţiile primarului, nu e obligatoriu să merg cu ea. Mă interesez dimineaţă dacă este la garaj“, a spus, în urmă cu o zi Vasile Tescaru. „Sper să o găsim până diseară“, a spus însă Tescaru a doua zi. Valerica Manole, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, susţine că nu s-a înregistrat nicio reclamaţie la Biroul de Furturi, referitoare la dispariţia maşinii Primăriei.
Sursa: Adevarul
Maşina de serviciu a lui Romeo Stavarache a dispărut odată cu arestarea lui. Şefii din Primărie au început căutările
Tagged: bacau, masina stavarache, Moldova News, stiri
Stiri asemanatoare
Ce tablă să folosești pentru acoperiș în 2022
27 iunie 2022Patul confortabil respectă o regulă simplă: țesături de calitate
28 ianuarie 2021Religia – adevarata credință se învață sau se simte?
11 iulie 2019
- 13 septembrie 2014
- 31 vizualizări
- Fără comentarii